Un tânăr a fost rănit de un ciocan aruncat pe o distanță record la Campionatul de Atletism de Juniori de la Kerala

Publicat: 05 10. 2019, 10:45

Abheel era însărcinat cu măsurătorile probei masculine U18 de aruncarea suliței. Johnson măsurase o aruncare și încerca să revină în zona de siguranță când a fost lovit de un ciocan. Deși oficialii au strigat, încercând să îl atenționeze, însă Abheel nu a mai avut timp de reacție. Tânărul a încercat să se ferească, însă bila de fier, cu o masă de 3 kilograme, l-a izbit în cap, în zona frunții și a tâmplei stângi. Abheel s-a prăbușit la pământ și a fost transportat la un spital din apropiere.

Ciocanul a fost aruncat de o fată care participa la proba U18. Aceasta a câștigat proba, stabilind un record.

Abheel Johnson se află internat, în stare critică, la secția de neurologie a Spitalului din Kottayam.

Acest incident a avut loc din cauză că organizatorii evenimentului au ignorat faptul că în momentul în care proba de aruncarea ciocanului a început, mai aveau de susținut proba doi aruncători de la aruncarea suliței.