Universitatea Craiova se va înscrie în Liga a II-a. Cine va antrena

Publicat: 25 03. 2013, 18:36
Actualizat: 29 09. 2018, 00:51

FC Universitatea Craiova se va înscrie în competiții, în Liga a II-a, și a ajuns la un acord cu Ilie Balaci, care va ocupa funcția de manager general al clubului, și cu Aurel Țicleanu, care va fi antrenor principal, se arată într-un comunicat al grupării oltene.

„Având în vedere solicitarea și intenția clubului de reînscriere în competiția sportivă, astăzi Fotbal Club Universitatea Craiova a ajuns la un acord de colaborare cu următoarele persoane: – Ilie Balaci – manager general al clubului; – Aurel Țicleanu – antrenor principal. De asemenea, i s-a făcut o propunere pentru postul de director sportiv lui Ovidiu Stângă, urmând ca acesta să dea un răspuns până la sfârșitul lunii aprilie. Începând de astăzi, Ilie Balaci și Aurel Țicleanu urmează să facă demersurile necesare în vederea închegării lotului de jucători și cooptării altor persoane necesare derulării activității specifice”, se menționează în comunicatul semnat de Adrian Mititelu.

Într-o intervenție telefonică la DigiSport, Mititelul a precizat că echipa se va înscrie în Liga a II-a.

La 20 februarie, Universitatea Craiova a cerut Federației Române de Fotbal și Ligii Profesioniste de Fotbal înscrierea în sezonul 2013/2014 al Ligii I și a solicitat acestor foruri găsirea unei soluții juridice în acest sens pentru a se încadra în condițiile legale și statutare. Forurile fotbalistice nu au dat răspunsunsul așteptat de Mititelu, astfel că echipa va fi înscrisă în liga secundă.

Federația Română de Fotbal anunța, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv. Măsura a fost validată de Adunarea Generală a FRF, din 14 mai 2012.

Decizia de excludere se află în atenția procurorilor DNA, în urma plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale față de membrii Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universității Craiova din FRF, acuzându-i de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Plângerea penală arată că gruparea craioveană a suferit un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, reprezentând drepturile federative ale celor 39 de jucători deveniți liberi de contract și preluați de alte cluburi în urma excluderii Universității Craiova.

Vara trecută, FRF a invitat, printr-o scrisoare oficială, clubul Universitatea Craiova să se înscrie în Liga a II-a, dar Mititelu a refuzat.