Veste proastă pentru Simona Halep: va cădea pe locul 4 mondial. Cine o întrece

Publicat: 29 01. 2015, 14:55

În clasamentul WTA dat publicității la începutul săptămânii viitoare, Halep va fi tot pe 3, însă Kvitova se va apropia la numai 91 de puncte, după rezultatele obținute de cele două la Australian Open: Halep a atins sferturile, iar Kvitova – turul 3.

Rocada dintre Halep și Kvitova se va produce după turneul de la Dubai, care din acest an înlocuiește turneul de la Doha (Qatar) și crește în grad în circuitul WTA. Anul trecut, Halep a câștigat turneul de la Doha, astfel încât, conform regulilor WTA, la începutul turneului de la Dubai i se vor scădea cele 900 de puncte cu care a fost recompensată atunci. De cealaltă parte, Kvitovei i se vor scădea doar 350 de puncte, ceea ce înseamnă că va urca pe locul 3.

Astfel, podiumul mondial la tenis feminin va fi format din Serena Williams, Maria Șarapova și Petra Kvitova, Halep urmând a fi pe 4.