Vestea pe care a primit-o Simona Halep de la Federația Română de Tenis. „Înseamnă foarte mult pentru mine”

Publicat: 27 01. 2016, 13:27
Actualizat: 07 02. 2016, 19:38

Deși inițial anunțase că nu va putea participa la partida cu deținătoarea trofeului, urmând să fie supusă unei intervenții chirurgicale pentru corectarea unei deviații de sept nazal, Halep s-a răzgândit și va amâna intervenția până după confruntarea de la Cluj. „Să joc la Fed Cup a însemnat și înseamnă foarte mult pentru mine, de aceea sunt dezamagită că nu pot participa din nou alături de echipă”, declara Halep în momentul în care și-a anunțat fanii că urmează să se opereze.

Simona Halep (2 WTA), Irina Begu (31 WTA), Monica Niculescu (40 WTA) și Andreea Mitu (96 WTA) sunt cele patru jucătoare care vor reprezenta România. S-a renunțat astfel la Alexandra Dulgheru, care se confrunta oricum și ea cu probleme medicale.

Simona Halep și Irina Begu vor juca în confruntările de simplu, în timp ce în proba de dublu vom fi reprezentați de Irina Begu și Monica Niculescu.

Pentru echipa Cehiei vor juca Petra Kvitova (7 WTA) , Karolina Pliskova (12 WTA), Barbora Strypova (48 WTA) și Denisa Allertova (66 WTA).

Duelul România – Cehia este programat în weekendul 6-7 februarie.

România a pierdut singura partidă directă împotriva Cehiei, în 1980, cu 2-1. Virginia Ruzici, Florența Mihai și Lucia Romanov au fost convocate pentru acel meci contând tot pentru sferturile de finală ale competiției și disputat pe teren neutru, la Berlin, în Germania de Vest.

Cehia a câștigat de nouă ori competiția pe echipe a tenisului feminin, în 1975, 1983, 1984, 1985, 1988, 2011, 2012, 2014, 2015