Vitali Klitschko a anunțat că va candida pentru postul de președinte al Ucrainei

Publicat: 24 10. 2013, 19:54
Actualizat: 25 10. 2013, 00:13

Pugilistul ucrainean Vitali Klitschko, campion mondial WBC la categoria grea, a anunțat, joi, că va candida la alegerile prezidențiale din martie 2015, împotriva actualului șef de stat, Viktor Ianukovici, informează AFP.

„Voi fi candidat la prezidențiale”, a spus Klitschko, 42 de ani, în timpul unei sesiuni a parlamentului ucrainean, după votul privind o lege a fiscalității ce ar putea reprezenta o piedică pentru pugilist. „Nu o să reușiți să mă intimidați și nici să mă opriți”, a adăugat el.

Parlamentul ucrainean a votat, joi, amendamente la codul fiscal, conform cărora o persoană cu rezidență permanentă în alt stat „nu poate fi considerat rezident în Ucraina”. Candidații pentru postul de președinte trebuie să aibă rezidență permanentă în Ucraina în cei zece ani care preced alegerile respective.

Vitali Klitschko are permis de ședere în Germania și plătește impozite acolo.

Vikor Ianukovici, ales președinte în 2010, a anunțat că va da publicității anul viitor planurile sale privind prezidențialele din 2014, însă nu există îndoieli în privința participării sale.