ZECE EURO! Cu atât a fost vândut un club de FOTBAL, la care activează și un român. Am semnat cu un NOD ÎN GÂT!

Publicat: 01 12. 2018, 13:42
Actualizat: 25 03. 2019, 19:13

Negocierile erau într-un stadiu avansat încă de luna trecută, dar afacerea a fost încheiată abia acum. Pe parcursul săptămânii viitoare, este stabilită o întâlnire cu reprezentanții companiei din Londra, noii proprietari.

Omul de afaceri Maurizio Zamparini se afla la conducere din 2002, de când a cumpărat clubul de la președintele de atunci Franco Sensi.

„Gândindu-mă la viitorul clubului Palermo și la fanii acestuia, am semnat, cu un nod în gât, ieșirea mea din rândul proprietarilor. Obiectivul a fost de a găsi pe cineva care să-mi continue munca, cu mai multe mijloace economice, pentru a atinge obiective importante, care nu pot fi îndeplinite decât cu investiții majore, pe care eu nu mai puteam să le acopăr. În afara clubului Palermo, pe care l-am vândut pentru suma simbolică de 10 euro, am vândut Mepal, proprietarii brand-ului, și garanția de plată a datoriei de 22,8 milioane de euro a grupării. Proprietarii londonezi vor începe, de asemenea, și construcția unui nou stadion și a unor terenuri de antrenament”, a transmis Zamparini, prin intermediul unei scrisori.

La clubul Palermo evoluează și atacantul român George Pușcaș. Echipa este pe primul loc în Serie B.