Zeljko Kopic a anunțat TRANSFERURI la Dinamo și a dat detalii despre Boateng

Publicat: 13 12. 2025, 17:59
Foto SPORT PICTURES

Zeljko Kopic a vorbit despre meciul cu Metaloglobus, de duminică, 14 decembrie, de la ora 17:45, în etapa 20 a Superligii, despre transferuri și situația lui Boateng.

Antrenorul dinamovist spune că vor veni 3-4 jucători în iarnă. Conducerea va discuta și cu Kennedy Boateng, care intră în iarnă în ultimele 6 luni de contract. Fundașul de 29 de ani e titular la Dinamo

Zeljko Kopic a anunțat transferuri la Dinamo și a dat detalii despre Boateng

„Meciul va fi greu. Sunt buni în acest moment. Au câștigat împotriva Farului și au avut și un meci bun în Cupă cu CFR Cluj. Au bătut FCSB, au avut un meci bun cu Universitatea Craiova. Domnul Teja face o treabă bună. Avem respect pentru ei.

Vom da totul pentru cele trei puncte. Jucăm în fața suporterilor. Echipa este în formă bună, iar din primul minut vom încerca să ne facem jocul. Boateng și Caragea au 4 cartonașe galbene. Toți jucătorii trebuie să fie la cel mai bun nivel. Trebuie să luăm cele trei puncte, este foarte important. Suntem în obiectiv, dar deocamdată nu putem să trecem la concluzii. Jucăm un fotbal bun. În cele mai multe meciuri am fost echipa care a dominat, care a creat șanse. Puteam marca mai multe goluri. Defensiv suntem stabili. Sunt satisfăcut, dar trebuie să ne îmbunătățim și să fim mai buni.

Chiar dacă visăm la titlu sau nu, ne trebuie mai mulți jucători. Trebuie să fim acoperiți pe anumite poziții. Nu e nimic nou. Vom încerca să aducem 3-4 jucători în perioada de mercato din iarnă.

Mă interesează să creez un grup de jucători cu personalitate, cu ambiție. Este parte din job-ul meu. Căutăm astfel de jucători. Trebuie jucători cu această dorință de a câștiga. În acest moment în vestiar avem jucători cu personalitate, cu ambiție. De asta l-am ales pe Cătălin să fie căpitan în acest sezon. Ambiția lui este foarte mare. Când ai jucători așa, se formează un spirit. Este pozitiv, dar trebuie să arătăm pe teren”, a declarat Zeljko Kopic

Boateng are contract până în vară. Vedem ce se va întâmpla. De când a venit la Dinamo, și-a îmbunătățit jocul. Este foarte puternic în defensivă, la dueluri. E normal când ajungi la asemenea nivel ca alte cluburi să-și arate interesul. Toată lumea vrea un jucător cu calitatea lui care joacă în spațiu liber, e rapid, e încrezător, are pase bune. Vedem ce se va întâmpla cu el în viitor – Zeljko Kopic