Zenga: Într-o zi o voi antrena pe Inter Milano

Publicat: 10 09. 2012, 19:31
Actualizat: 03 07. 2013, 22:17

Fostul tehnician al echipelor Steaua și Dinamo, Walter Zenga, a declarat pentru Rai Sport că este convins că ajunge să fie antrenorul formației Internazionale Milano, la care a activat 12 ani ca jucător, informează tuttomercatoweb.com.

„Într-o zi o voi antrena pe Inter, știu asta. Mă bazez pe personalitatea mea, pe forța pe care o am și pe capacitatea de a ajnuge unde doresc. Evident că până în prezent nu a existat această oportunitate. Am 52 de ani biologici, dar la nivel de antrenor este ca și cum aș avea 42. Știu că mai devreme sau mai târziu va veni momentul meu. Din fotbalul italian îmi lipsesc rutina zilnică din vestiar, discuțiile cu conducătorii, dar și conflictele”, a spus Zenga.

Walter Zenga, în prezent tehnicianul echipei Al Nasr din Emiratele Arabe Unite, a antrenat formația Steaua în perioada 2004-2005 și pe Dinamo în 2007. El a mai pregătit în România echipa FC Național, în perioada 2002-2003.

Ca jucãtor la Internazionale Milano, el a câștigat campionatul Italiei în 1989, Supercupa Italiei în același an și de două ori Cupa UEFA, în 1991 și 1994.