Luni dimineață, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din municipiul Bistrița a avut loc un incident deosebit de grav. O profesoară și un elev au fost răniți în urma unui atac cu cuțitul.
Incidentul s-a produs în jurul orei 8:40, în timpul primei ore de curs, într-o sală în care se aflau elevi de clasa a VI-a.
Potrivit informațiilor apărute în presa locală, presupusul agresor – un elev de clasa a VII-a – ar fi fost transferat recent de la o altă unitate de învățământ.
Mihai Dimian – ministrul interimar al Educației – solicită modificarea legislației după agresiunea de la Bistrița.
Acesta cere modificarea legislației pentru protejarea profesorilor amenințați sau agresați, inclusiv prin introducerea unei protecții penale speciale și a unor măsuri rapide de restricționare a accesului în școli.
Printre măsurile legislative solicitate parlamentarilor se numără instituirea unei protecții penale speciale pentru personalul din învățământ amenințat sau agresat în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori în legătură cu acestea.
Ministrul Dimian propune și acordarea promptă a asistenței juridice finanțate și a sprijinului psihologic, fără a fi necesară așteptarea finalizării procesului.
Potrivit ministrului interimar al Educației, o altă direcție vizează posibilitatea restricționării rapide și proporționale a accesului în școală și a contactului cu persoanele amenințate, în cazul celor care prezintă un risc.
În același timp, Mihai Dimian cere consolidarea mecanismelor de semnalare și intervenție în cazul amenințărilor, inclusiv al celor publicate online. Este necesară stabilirea unor responsabilități clare și a unor proceduri de reacție rapidă.
Ministrul a subliniat că amenințările online trebuie luate în serios și raportate imediat. Dimian a adăugat că platformele de socializare au responsabilitatea de a reacționa prompt la sesizările privind amenințările și conținutul care încurajează violența.
Totodată, acesta a arătat că prevenirea violenței în școli presupune colaborarea dintre unitățile de învățământ, familii, poliție și serviciile de protecție a copilului.
„Motivele și împrejurările agresiunii trebuie stabilite de anchetatori, iar comunicarea publică trebuie să se bazeze pe informații confirmate și să protejeze identitatea minorilor”, a transmis ministrul interimar al Educației.