19 persoane arestate pentru ultraj, în urma perchezițiilor din Sintești. În curtea unui suspect au fost găsiți 50.000 de lei ascunși într-o fântănă

Publicat: 15 11. 2013, 17:11
Actualizat: 15 11. 2013, 20:48

Nouăsprezece din cele 30 de persoane audiate în urma perchezițiilor din Sintești au fost arestate preventiv pentru ultraj, informează, vineri, Poliția Ilfov.

Polițiștii ilfoveni au făcut, joi, 25 de percheziții în comuna Sintești, la locuințele unor persoane suspectate de ultraj și evaziune fiscală.

În urma perchezițiilor au fost audiate 30 de persoane, iar 19 dintre acestea au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzate de ultraj, arată Poliția Ilfov, într-un comunicat de presă.

Anchetatorii au pus sechestru asigurător pe un autoturism și o autoutilitară în care se afla aproximativ o tonă de deșeuri din aluminiu, în valoare de 15.000 de lei, găsite la perchezițiile făcute la locuințele a doi bărbați suspectați de evaziune fiscală.

„Totodată, în curtea locuinței unuia dintre suspecți, într-o fântână, polițiștii au descoperit 50.000 de lei, sumă care a fost ridicată în vederea confiscării”, a precizat Poliția Ilfov.

În urma controalelor privind furturi de energie electrică, polițiștii au întocmit dosare penale pentru 11 persoane care și-au branșat ilegal imobilele la rețeaua de joasă tensiune, folosind instalații artizanale.

La percheziții au participat 200 de polițiști ilfoveni de la investigații criminale, investigarea fraudelor și ordine publică, precum și jandarmi.

În 23 septembrie, mai multe persoane din Sintești, având asupra lor arme albe, i-au atacat pe polițiștii și jandarmii care participau la o acțiune, în timpul căreia au oprit cu focuri de armă un camion cu fier vechi.

În timp ce polițiștii îl audiau pe șofer și verificau documentele de transport, cealaltă persoană aflată în camion a trecut la volan, în încercarea de a fugi. În urmărirea camionului, jandarmii au tras mai multe focuri de armă spre anvelope, pentru a opri mașina. În acel moment au ieșit din curți mai mulți localnici din Sintești, care i-au atacat pe oamenii legii.

În urma altercației, șapte persoane au fost duse la audieri, fiind cercetate pentru ultraj.

Zece echipaje de poliție și jandarmi au intervenit atunci pentru restabilirea ordinii la Sintești.