VIDEO. 6 ani de la Colectiv. Marș pentru comemorarea celor 65 de victime

Publicat: 29/10/2021, 14:58
Actualizat: 30/10/2021, 19:24

Se împlinesc 6 ani de la tragicul eveniment din Clubul Colectiv, unde au murit 65 de persoane. Sâmbătă, 30 octombrie, între orele 17.00-23.00, este organizată o adunare publică care are drept obiect comemorarea victimelor de la Clubul Colectiv.

Update: Rudele tinerilor morți în incendiu au plecat în marș spre locul unde a funcționat clubul Colectiv.

Klaus Iohannis nu a mers la comemorarea victimelor din Colectiv. Este al doilea an în care președintele lipsește

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis o coroană de flori la Colectiv, cu ocazia comemorării a şase ani de la tragedia care a dus la moartea a 65 de oameni. Acesta este primul an, din 2017 încoace, în care Iohannis nu merge la locul tragediei, acolo unde ținea un moment de reculegere. (Citește mai mult…)

Au trecut 6 ani de la tragedia din Colectiv, iar Marian încă îl caută pe bărbatul care l-a salvat din foc

Au trecut șase ani de la incendiul din Clubul Colectiv. Basistul Marian Leușteanu, unul dintre supraviețuitori, încă îl caută pe bărbatul care l-a scos din foc. El spune că ar vrea să îl cunoască pe omul care i-a salvat viața, să bea o bere cu el și să povestească mai multe. (Citește mai mult…)

Supraviețuitorii și rudele victimelor tragediei de la Colectiv: „Judecători și procurori, să vă fie rușine!”

Supraviețuitorii tragediei din clubul Colectiv din București, dar și rudele acestora, se declară nemulțumiți de modul în care se desfășoară procesul privind incendiul de acum șase ani. (Citește mai mult…)

Mesajele politicienilor la șase ani după tragedia de la Colectiv. Florin Cîțu: „Durerea este la fel de puternică”. Ce au transmis cei de la USR

Premierul demis Florin Cîțu, liderul PNL, a transmis, sâmbătă, pe Facebook, că a aprins o lumânare în memoria victimelor de la Clubul Colectiv, iar USR face un apel la lupta cu incompetența și împotriva corupției, pentru ca tragedia să nu se repete. (Citește mai mult…)

Ce simt supraviețuitorii de la Colectiv, la șase ani de la tragedie? Adina Apostol: „Încă am stări de anxietate, atacuri de panică, depresii și nu pot să dorm”. Evenimentele zilei

Sâmbătă se împlinesc șase ani de la tragedia de la Clubul Colectiv, în urma căreia 65 de persoane și-au pierdut viața și peste 160 au fost rănite. În amintirea lor, din începând cu anul 2019, la data de 30 octombrie este marcată în România Ziua pacientului cu arsuri, iar cu această ocazie, sâmbătă au loc mai multe evenimente comemorative. (Citește mai mult…)

Știre inițială: Evenimentul are loc după următorul program:

– între orele 17.00 – 17.30, adunarea participanților pe trotuarul din fața Curții de Apel București;

– între orele 17.30 – 19.00, formarea unui lanț uman din 4 în 4 metri, pe trotuarul din fața Curții de Apel București;

– între orele 19.00 – 19.15, defluirea participanților;

– între orele 19.15 – 19.30, pregătirea participanților pentru deplasarea în marș către Clubul Colectiv;

– între orele 19.30 – 20.30, deplasarea participanților pe traseul: trotuarul din fața Curții de Apel București – Splaiul Independenței – traversarea intersecției Str. Halelor/Splaiul Independenței – trotuarul aferent parcului Unirii – intersecția Bd. I.C.Brătianu/Bd. Unirii – traversare pe Bd. Unirii (zona Fântâni) – Pod Șerban Vodă – trotuarul de pe Splaiul Unirii – până în dreptul sediului Camerei de Comerț – trotuarul de pe Str. Bucur – punct final Clubul Colectiv.

– între orele 20.30 – 22.30, adunare publică la Clubul Colectiv;

– între orele 22.30 – 23.00, defluirea totală a participanților.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.

Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa.

Procesul Colectiv nu s-a încheiat nici la șase ani de la tragedia din 30 octombrie 2015, în urma căreia 65 de persoane au murit și alte sute au fost mutilate pe viață.

În plus, Arhiepiscopia Bucureştilor a organizat o slujbă de pomenire la biserica „Sf. Nicolae” – Broşteni din Bucureşti, a declarat pentru Basilica.ro Pr. Ginel Aurelian Ivan, consilier la Sectorul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Programul liturgic dedicat evenimentului:

 ora 08:00: Slujbele Utreniei și Sfintei Liturghii, ce vor fi oficiate în biserica parohiei Sfântul Nicolae – Broșteni, Protoieria Sector IV Capitală;

 ora 11:30: Slujba parastasului, care va fi oficiată în curtea bisericii parohiei Sfântul Nicolae – Broșteni, Protoieria Sector IV Capitală, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureştilor, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;

 ora 12:00: Slujba parastasului, care va fi oficiată în fața Clubului Colectiv de soborul de preoți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Urangutan văzut în premieră cum a folosit plante medicinale pentru a se trata