Admitere liceu 2020. Elevii își pot depune începând de astăzi dosarele la liceele la care au fost repartizați. Ce documente trebuie să aibă

Publicat: 13 07. 2020, 11:08
Actualizat: 06 04. 2021, 19:22
Trei asociații de elevi anunță că depun plângere penală împotriva lui Orban, Turcan și Anisie

Astăzi începe perioada înscrierii la liceele la care absolvenții de gimnaziu au fost repartizați. Viitorii liceeni trebui să-și prezinte dosarul de înscriere la școala la care au intrat în urma repartizării computerizate. 

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 13-20 iulie candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În zilele de 22, 23 și 24 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Au fost repartizați 113.480 de elevi în învățământul liceal de stat, dintre care 68.564 de candidați la filiera teoretică și 44.916 candidați la filiera tehnologică.

Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate: 12.408 elevi la specializări vocaţionale; 600 de elevi în învăţământul militar; 1.880 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă; 659 de elevi în învățământul special.

Alți 25.257 de elevi s-au înscris pe locurile alocate rutelor de școlarizare în învățământul profesional, dual și liceal tehnologic.

În total, au fost completate 1.998.884 de opțiuni, rezultând o medie de 16 opţiuni/elev, potrivit sursei citate.

Un număr de 348 de candidați au fost admiși cu media generală 10.

Ce conține dosarul de înscriere la liceu

Documentele care trebuie incluse în dosarul de înscriere sunt:

– cererea de înscriere

– cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere, în copie legalizată

– adeverință cu notele obținute la tezele cu subiect unic

– foaia matricolă a claselor V-VIII

– fișa medicală

Toate aceste documente se depun la secretariatul liceului, într-un dosar tip plic.

Potrivit MEC, 8.570 de elevi nu au fost repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra în următoarea etapă de admitere (24 iulie – 3 august 2020), alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere la liceu în intervalul 13 – 20 iulie, de candidaţii care nu au participat la repartizare şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională.