Alegeri locale 2016. Prezența la vot, ora 10.00. 7,93% dintre români au votat

Publicat: 05 06. 2016, 10:40

Prezența la vot la alegerile locale 2016, la ora 10.00, a fost de 7,93% la nivel național. În mediul urban au votat 6,13%, iar în mediul rural 10,37%.

Județele fruntașe la vot erau, la ora 10.00, Teleorman (13,33%), Giurgiu (12,29%), Olt (12,16%), Călărași (11,52%), Dâmbovița (11,13%).

În municipiul București, prezența la vot a fost cea mai scăzută din toată țara – 4,36%. Pe sectoare, situația era următoarea: sectorul 1 – 4,62%, sectorul 2 – 4,44%, sectorul 3 – 4,17%, sectorul 4 – 4,43%, sectorul 5 – 3,98%, sectorul 6 – 4,59%.

Alte județe codașe la vot au fost Harghita – 5,59%, Timiș – 5,84%, Cluj – 5,94%, Covasna – 6,02%, Sibiu – 6,1%.

La alegerile locale din urmă cu patru ani prezența la vot a fost de 8,99% la ora 10.00, 27,69%, la ora 14.00, 39,01%, la ora 17,00 și 56,39%, la ora 21.00.

În 2012, Conform BEC, în mediul urban s-a înregistrat, la ora 21.00, o prezență la vot de 49,88%, iar în mediul rural de   65,30%.

În 24 de județe prezența a fost superioară mediei naționale.

În județul Giurgiu s-a  înregistrat, potrivit BEC, cea mai mare prezență la vot, de 72,30% din totalul alegătorilor înscriși în liste, acest județ fiind urmat de județele Ilfov (68,76%), Dâmbovița (65,62%), Olt (65,42%) și Teleorman (64,81%).

O participare mai redusă la vot s-a înregistrat în județul Timiș, respectiv 49,33% din alegătorii înscriși în listele electorale, urmat de județele Iași (50,98%), Maramureș (52,09%), Bacău (52,31%) și Vaslui (53,48%).

Gândul vă ține la curent cu desfășurarea alegerilor locale 2016, prezența la vot și rezultate ext-poll-uri.