Băiat de 12 ani din Ialomița plecat la scăldat, dat dispărut de familie și căutat de pompieri într-o mlaștină

Publicat: 03 06. 2012, 22:21
Actualizat: 03 06. 2012, 23:48

 

Un băiat de 12 ani din comuna ialomițeană Bărbulești este căutat, duminică, de către pompierii militari, într-o zonă mlăștinoasă a pârâului Sărata, din localitate, după ce s-a dus la scăldat, iar familia a sunat la Serviciul Unic de Urgență 112 reclamând dispariția copilului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, la fața locului s-au deplasat lucrătorii instituției, cu o barcă pneumatică, ulterior fiind solicitat și ajutorul scafandrilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„S-a reclamat la 112 că un băiat aflat la scăldat a dispărut în apa pârâului Sărata, din comuna ialomițeană Bărbulești, s-a efectuat căutarea acestuia cu barca pneumatică și cu cange de către pompierii Detașamentului Urziceni, iar ulterior au ajuns și scafandrii de la București, care s-au alăturat în acțiunea de căutare” , a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomița, locotenent George Damian.

La ora transmiterii acestei știri, operațiunile de căutare ale băiatului de către pompierii militari ialomițeni și scafandrii bucureșteni continuă, sub privirile membrilor familiei acestuia și ale localnicilor, apa în zona respectivă, o zonă mlăștinoasă, având o adâncime medie de un metru și jumătate.