Bărbați din Piatra Neamț, acuzați că și-au desenat propria trecere de pietoni

Publicat: 17 10. 2019, 15:08

Potrivit IPJ Neamț polițiștii au fost sesizați că pe o stradă din Piatra Neamț a apărut, miercuri seara, o nouă trecere de pietoni.

În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că aceasta a fost desenată de persoane care nu aveau autorizație pentru a face astfel de marcaje.

„Din cercetări a reieșit faptul că, persoane necunoscute ar fi marcat o trecere pentru pietoni pe strada Gara Veche din Piatra Neamț, fără a deține autorizație emisă de autoritățile competente. De asemenea, la fața locului a fost solicitată o societate de prestări servicii publice din cadrul Primăriei Piatra Neamț, care a procedat la ștergerea marcajului”, a declarat pentru Mediafax Dimitrie Mocanu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Potrivit sursei citate, trei bărbați au fost identificați ca fiind cei care au trasat ilegal trecerea de pietoni.

Aceștia au vârste cuprinse între 40 și 59 de ani, sunt din Piatra Neamț și sunt cercetați pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.