Bătaie cu SĂBII și TOPOARE în Târgu-Jiu. Un bărbat de 38 de ani a fost grav rănit

Publicat: 19 08. 2018, 12:38
Actualizat: 02 10. 2018, 15:29

Scandalul a început sâmbătă seara într-un bar de pe strada Victoriei din Târgu-Jiu și a continuat în fața localului, unde agresorii, care aveau topoare și săbii în mâini, au avariat trei mașini parcate în zonă.

Un localnic a filmat întreg scandalul și a postat imaginile pe Facebook.

După audieri, polițiștii din Târgu-Jiu i-au reținut, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, pe șase dintre tinerii implicați în scandal, aceștia fiind acuzați de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj, Miruna Prejbeanu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că oamenii legii au fost sesizați de un angajat al barului în fața căruia a început scandalul.

„Poliția a fost sesizată de un angajat al unui bar cu privire la faptul că între mai multe persoane care se aflau în incinta localului a izbucnit un scandal. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, au identificat rând pe rând persoanele care au fost implicate, au fost conduse la sediul Poliției, iar în urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului, polițiștii de investigatii criminale au reținut șase bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani, din Târgu-Jiu, bănuiți de infracțiunea de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere cu privire la cele trei mașini, una cu geamul spart și două zgâriate„, a declarat, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Un bărbat de 38 de ani, care a fost rănit, a fost transportat la spital.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că și acesta va fi reținut după externare.

Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.