BOR mută slujba consacrată sărbătorii de Sfântul Gheorghe de pe 23 aprilie în a doua zi de Paști

Publicat: 23 04. 2019, 09:53

„Din rațiuni liturgice, atunci când sărbătoarea Sfântului Gheorghe se întâmplă să cadă în săptămâna Sfintelor Pătimiri, doar slujba acesteia se mută imediat după Înviere”, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Oficialul Bisericii Ortodoxe Române explică și care sunt aceste rațiuni liturgice.

„Săptămâna Mare, a Sfintelor Pătimiri, este cea mai densă perioadă duhovnicească din an, o perioadă de post intens dedicată exclusiv pregătirii pentru Învierea Domnului. Nu este așadar vorba de o modificare a datei sărbătorii, ci doar de mutarea slujbei acesteia in contextul liturgic din acest an”, a explicat Vasile Bănescu.

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin ortdox, sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie.