„California Dreamin’ (nesfârșit)”- marele premiul la Festivalul Ellensburg din Washington

Publicat: 15 02. 2012, 10:33
Actualizat: 18 02. 2012, 22:20
"California Dreamin' (nesfârșit)" al regizorului Cristian Nemescu a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj la cea de-a treia ediție a Festivalului Ellensburg din statul Washington, desfășurat între 4 și 7 octombrie.

 

"California Dreamin’ (nesfârșit)" al regizorului Cristian Nemescu a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj la cea de-a treia ediție a Festivalului Ellensburg din statul Washington, desfășurat între 4 și 7 octombrie.

Potrivit MediaPro Distribution, "California Dreamin’ (nesfârșit)" a fost ales câștigător din 50 de filme din întreaga lume, văzute de peste 1.500 de participanți la Festivalul de la Ellensburg.

Bazat pe un scenariu de Cristian Nemescu și Tudor Voican, filmul pornește de la o întâmplare reală petrecută în 1999, în timpul conflictului din Kosovo, când un șef de gară dintr-un sat românesc a oprit un tren NATO. Actorii din distribuție – Armand Assante, Răzvan Vasilescu, Maria Dinulescu și Andi Vasluianu – creează o poveste care frapează prin sinceritatea cu care reflectă realitatea româneasă.

Filmul "California Dreamin’ (nesfârșit)" participă, în această perioadă, la festivaluri și evenimente cinematografice de la Istanbul, Harvard și Mill Valley în Statele Unite ale Americii, Montreal, Londra, Tokyo, Zagreb și Portugalia.

Filmul lui Nemescu, câștigătorul secțiunii "Un Certain Regard" la Festivalul de Film de la Cannes din 2007, a obținut recent și Premiul special al sponsorilor "Atameken Holding", la Festivalul de Film Eurasia din Kazakhstan, una dintre cele mai importante manifestări de gen de pe continentul asiatic.