Când se vor muta angajații din spitale în locuințele de serviciu / Gabriela Firea a făcut anunțul

Publicat: 31 07. 2019, 11:28

„Mai facem azi nu pas important în privința proiectului prin care îi determinăm pe cei care lucrează în spitalele din București să nu mai plece în străinătate pentru că nu au locuințe sau chiriile sunt foarte mari. Eu am propus un proiect, care a fost votat, prin care Primăria Capitalei achiziționează 600 de locuințe pentru cadrele medicale. Am reușit să achiționăm 177 de astfel de locuințe, iar 70 dintre ele sunt deja achitate, 107 vor fi plătite în perioada următoare, practic, de pe data de 15 august se fac repartițiile, iar de la 1 septembrie cadrele medicale se vor muta efectiv în locuințele de serviciu”, a declarat, miercuri, primarul general, Gabriela Firea, la începutul ședinței CGMB.

Potrivit primarului, locuințele sunt de serviciu, nu sociale.

„Va fi o chirie modică, subvenționată, între 97 și 110 lei. Precizez că nu este vorba de locuințe sociale, ci de serviciu penteru angajații din spitale”, a mai precizat Firea.

Consiliul General al Muncipiului București a aprobat, miercuri, trecerea în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București a 70 de locuințe achiziționate de PMB.