Cât mai ține gerul. Când revin temperaturile cu plus. Noi informații de la ANM, în exclusivitate pentru Gândul

Publicat: 22 01. 2026, 10:50

Gerul este încă la „putere” în țara noastră, poleiul a devenit o constantă a ultimelor zile, iar meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis mai multe informări în această perioadă. În astfel de condiții, întrebarea care apare din ce în ce mai des este „cât mai ține gerul”?

În regiunile sudice, îndeosebi din a doua parte a nopții de miercuri spre joi (21/22 ianuarie) și în dimineața zilei de joi (22 ianuarie), local și temporar vor fi precipitații mixte și pe arii restrânse se va depune polei.

„Joi vor fi precipitații mixte în regiunile estice, sud-estice și pe arii restrânse în centrul țării și se va depune polei. Temporar vor fi intensificări ale vântului, miercuri (21 ianuarie), în sudul Banatului și al Moldovei, cu viteze la rafală în general de 40…50 km/h”, transmite ANM.

„Valul de frig pe care l-am avut în perioada 15-22 ianuarie se încheie”

În exclusivitate pentru Gândul, Mihai Huștiu, meteorologul de serviciu al ANM a precizat cum va fi vremea astăzi, dar și ce ne așteaptă, în continuare, din punct de vedere meteorologic.

Da, scăpam deja de ger, temperaturile au crescut. A fost într-adevăr ger în această dimineață pe nord și pe centru, ultima zonă cu temperaturi scăzute.

  • Practic, valul de frig pe care l-am avut în perioada 15-22 ianuarie se încheie. Deci a fost ultima dimineață astăzi.
  • Tendința este de de încălzire, temperaturi care, astăzi, vor fi de pe la maxime de minus 3 – minus 4 grade prin Transilvania sau în extremitatea de nord a Moldovei, Bucovina, până la valori de 8-9° aici, în partea de sud-est, prin Dobrogea.
  • În Capitală vor fi  2-3° la amiază, dar schimbarea este, totuși în ceea ce privește fenomenele meteo.

Avem mai multe precipitații astăzi, precipitații care s-au extins în această dimineață partea de sud. Deci avem precipitații sub toate formele astăzi ploi prin Dobrogea, precipitații mixte în Muntenia, Moldova și local, în Transilvania, dar și ceva ninsori prin Oltenia. Plouă pe suprafațe înghețate și există riscul de a avea polei”, a precizat, pentru Gândul, Mihai Huștiu – meteorologul de serviciu al ANM.

Temperaturi în România – ora 07:00 | Sursa – ANM

Prognoză Meteorologică pentru intervalul 22.01.2026, ora 08:00 – 23.01.2026, ora 10:00

Regimul termic, potrivit ANM, va fi caracterizat de valori normale pentru această dată din an.

  • Cerul va fi noros, iar în primele ore ale intervalului vor fi precipitații slabe mixte și depuneri de polei.
  • Vântul va sufla în general slab.

Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -1…0 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.

În intervalul 21 ianuarie, ora 10:00 – 23 ianuarie, ora 10:00 ,municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de informare meteorologică ce vizează precipitații mixte și depuneri de polei, potrivit ANM.


RECOMANDAREA AUTORULUI: