Catedrala Notre-Dame din Paris, în flăcări. Incendiu la cel mai popular monument istoric din Europa/ Emmanuel Macron s-a deplasat la fața locului – FOTO, VIDEO

Publicat: 15 04. 2019, 22:29

UPDATE 21:54 Emmanuel Macron s-a deplasat la fața locului

Emmanuel Macron, președintele Franței, s-a deplasat luni seară la Catedrala Notre-Dame din Paris, pentru a asista la operațiunile de stingere a incendiului.

Emmanuel Macron și-a întrerupt întâlnirile programate și a ajuns la Catedrala Notre-Dame la ora 20.15 (21.15, ora României).

O parte a acoperișului Catedralei Notre-Dame s-a prăbușit din cauza incendiului, produs în timpul unor lucrări de renovare.

„Catedrala Notre-Dame din Paris a fost cuprinsă de flăcări. Emoții pentru întreaga națiune. Gândurile mele sunt la toți catolicii și la toți francezii. La fel ca toți compatrioții noștri, sunt trist să văd cum arde o parte a noastră”, a transmis Emmanuel Macron prin Twitter.

Catedrala romano-catolică Notre-Dame din Paris, situată în Arondismentul 4 al capitalei Franței, a fost construită în perioada 1163-1345 și are stil gotic. Catedrala este unul dintre monumentele emblematice ale Parisului.

Foto: Hepta

UPDATE 21:25 Zeci de oameni privesc cu stupoare cum monumentul simbol al Parisului se prăbușește sub ochii lor. Flăcările continuă să se extindă cu sălbăticie amenințând clădirile din jur. Circulația a fost blocată pe mai multe bulevarde de mulțimea de privitori, în timp ce zeci de sirene se aud în jur. Autoritățile franceze intervin cu autospeciale și elicoptere pentru salvarea clădirii istorice.

Au început să se desprindă bucăți din acoperișul Catedralei. Poliția nu lasă pe nimeni să se apropie, zona a fost evacuată pe un perimetru de mai multe străzi. 

Știrea inițială:

Un incendiu a izbucnit luni seară la Catedrala Notre-Dame din Paris, care a fost evacuată, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenție citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame.

Catedrala, monumentul istoric cel mai vizitat din Europa, a fost evacuată.

Numeroase echipaje de pompieri încearcă să stingă incendiul.