CNA, privind raportul SUA: Nu era nimic punctual referitor la decizii bazate pe afinități politice

Publicat: 01 09. 2015, 18:52

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, marți, o adresă primită de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care i-a solicitat un punct de vedere referitor la afirmațiile dintr-un raport al Departamentului de Stat al SUA, în care, în capitolul „Cenzură sau restricțiile de acces conținut”, se spune: „Jurnaliștii și ONG-urile au acuzat CNA că a adoptat decizii bazate pe afinități politice. Aceștia s-au plâns că CNA, care este o instituție publică, a încălcat legea limitând accesul la ședințele sale publice și blocând accesul la transmisia live a acestor ședințe”.

Astfel, în ședința de marți, CNA a decis să transmită MAE că nu a putut fi formulat un punct de vedere referitor la faptul că ar fi fost adoptate decizii bazate pe afinități politice, având în vedere că în raportul Departamentului de Stat, care a fost publicat în luna iunie, nu a fost menționat niciun caz punctual, fiind făcută în schimb o afirmație în general.

Pe de altă parte, cu privire la faptul că ar fi existat restricționări ale accesului unor jurnaliști la ședințele CNA, Consiliul a decis să transmită MAE că a existat un comunicat de presă, din 20 iunie 2014, potrivit căruia ziariștii erau informați că pot participa la ședințele publice ale Consiliului și că, în acest sens, ei trebuie să fie acreditați, fie pentru fiecare ședință în parte, fie pentru toate ședințele.

„Acest aspect nu este de actualitate. Comunicatul a vizat un articol din fostul Regulament de Organizare și Funcționare (ROF). Noul ROF (al instituției, n.r.) nu a mai preluat aceste elemente, deci este depășită această problemă”, potrivit informațiilor prezentate în ședința de marți a CNA. De asemenea, conform informațiilor prezentate în ședința Consiliului, afirmațiile referitoare la restricționarea jurnaliștilor la ședințe s-au bazat pe acest singur comunicat și pe speculații apărute la acel moment în presă.

MAE va fi informat, totodată, că Regulamentul este disponibil pe site-ul CNA și poate fi consultat pentru orice alte lămuriri.

Răspunsul CNA va fi transmis către MAE, care urmează să îl integreze într-un punct de vedere amplu referitor la problemele ridicate de raportul Departamentului de Stat al SUA, potrivit precizărilor făcute, de asemenea, în ședința de marți a Consiliului.