Deplasările externe ale parlamentarilor: Vis de sânziene, Congresul Asociației Motocicliste și Mic Dejun cu rugăciune de la Ierusalim. Pe unde au călătorit aleșii

Publicat: 25 08. 2018, 10:29
Actualizat: 02 10. 2018, 17:38

Deplasările în străinătate ale deputaților, în perioada februarie – iunie, au costat peste 1,28 milioane de lei, adică peste 276.000 de Euro, bani din care s-au acoperit cheltuielile cu transportul, cazarea și diurna.

Cele mai multe deplasări au avut loc la evenimente ale organizațiilor internaționale parlamentare la care Parlamentul României participă cu delegații permanente, precum sedințe la Adunarea Parlamentară a NATO, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară a OSCE sau lucrări ale comisiilor din Parlamentul European.

În topul destinațiilor deputaților se află Belgia (10 deplasări), Franța (9), Germania (8), Bulgaria (6), dar și Turcia, SUA, Elveția și Italia. Deputații au bifat și destinații „exotice” precum Senegal, Vietnam, Qatar, Maroc, Kazakhstan, Iordania, Liban, Emiratele Arabe Unite.

Cea mai scumpă deplasare a deputaților a fost în valoare de 124.996 de lei (aproximativ 27.000 de Euro). În perioada 6-9 mai, șapte deputați s-au deplasat la Washington, pentru reuniunea Rețelei Transatlantice a Tinerilor Parlamentari – TU40, „cu scopul de a contribui la întărirea relațiilor transatlantice”. Aceștia au declarat la întoarcere că programul reuniunii a conținut „întâlniri și schimburi de vederi” cu parlamentari americani și cu reprezentanți ai unor ONG-uri și think thank-uri de profil, printre temele abordate fiind economia, Brexit-ul, Rusia, Siria, Iranul, Coreea de Nord și Ierusalimul.

Printre deplasările parlamentare s-a numărat și participarea unui deputat la festivalul „Vis de sânziene” din Spania. Deplasarea trecută la „alte acțiuni parlamentare” a durat cinci zile și a costat 3.992 de lei. Festivalul destinat comunității românilor care trăiesc în Castellon a fost organizat „pentru a păstra vii tradițiile poporului român și a le transmite copiilor într-o formă cât mai aproape de adevărul istoric”.

Pentru un alt festival, desfășurat în Ucraina și intitulat „Primăvara Dunăreană„, Camera Deputaților a plătit alți 1.075 de lei. La festivalul organizat în Ismail a participat un singur deputat și deplasarea a fost trecută la capitolul „acțiuni parlamentare bilaterale internaționale”.

Tot din bugetul Camerei Deputaților s-au mai plătit 2.913 lei pentru participarea unui deputat la „Congresul Asociației Motocicliste a Țărilor Central Europene – MACEC”. Evenimentul desfășurat la Lublin (Polonia) pe 23-25 martie a avut ca scop „dezvoltarea colaborării dintre țările europene”. S-au discutat problemele financiare ale federațiilor de motociclism, precum și calendarul competițional pentru anul 2018.

Pentru vizita în Vietnam a patru deputați români din grupul parlamentar de prietenie cu statul vietnamez, Camera Deputaților a plătit alți 54.953 de lei (peste 11.000 de Euro).

În cazul senatorilor, deplasările în străinătate, în perioada februarie-iunie, au costat statul român 1.067.907 lei, adică peste 229.000 de euro, banii au fost folosiți de parlamentari pentru transport, cazare și diurmă.

La fel ca și colegii deputați, senatorii au avut cele mai multe deplasări la evenimente ale organizațiilor internaționale parlamentare.

Franța a fost în topul plecărilor externe în interes de serviciu ale senatorilor, au fost aprobate 36 de deplasări în perioada februarie-iunie, a acestui an. A doua țară preferată de senatori a fost Belgia cu 13 astfel de plecări în interes de serviciu, urmată de SUA (8), Bulgaria (7), Anglia (6).

La capitolul deplasări „exotice”, o parte dintre senatori au vizitat Egipt, Africa de Sud, Israel, Japonia, Emiratele Arabe Unite, Maroc și Bahrain.

Și pe senatori cea mai scumpă deplasare i-a costat în Statele Unite ale Americii, cu 113.801 de lei (peste 24.000 euro). În perioada 6-9 mai, cinci senatori au mers la Washington, tot pentru reuniunea Rețelei Transatlantice a Tinerilor Parlamentari – TU40, „cu scopul de a contribui la întărirea relațiilor transatlantice”. La întoarcere, parlamentarii au consemnat că au avut loc „întâlniri cu membri Congresului American”, iar discuțiile au vizat „Parteneriatul stategic bilateral între România și SUA, consolidarea securității României și a Statelor Unite, precum și a spațiului euro-atlantic.”

O altă deplasare în afara Europei, a făcut-o senatorul UDMR, Derzsi Ákos, membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități. Parlamentarul a participat la „Mic Dejun cu rugăciune de la Ierusalim„, pentru care Senatul a plătit 5.206 de lei.

La finalul lunii iunie, senatorul a participat în Slovacia la Summitul interparlamentar „oprirea urii pe internet: rolul legiuitorilor în era superputerilor internetului”.

Cea mai scumpă deplasare individuală a unui senator, în perioada februarie-iunie, a făcut-o Vergil Chițac, senator independent, după ce a demisionat din PNL. Acesta a mers în Japonia, unde a participat la „subcomisiile pentru relații economice transatlantice și parteneriate NATO ale Adunării Parlamentare NATO”. Deplasarea a costat 30.715 lei (aproape 7.000 de euro).

Foto: Hepta