Din 2020, toate mașinile noi VOR FRÂNA AUTOMAT în caz de urgență

Publicat: 13 02. 2019, 21:38

Patruzeci de state, printre care și cele din Uniunea Europeană și Japonia au semnat un proiect ONU, care prevede ca, din 2020, toate autoturismele și autoutilitarele noi să aibă sistem de frânare automat, scrie Reuters.

Cel mai probabil, proiectul ar urma să fie aprobat în luna iunie și va deveni obligatoriu doar pentru mașinile noi, nu și pentru cele aflate deja în circulație.

„Mașinile vor fi echipate cu un senzor care va detecta vehiculele din față și pietonii și, în cazul în care sistemul sesizează că șoferul nu face nimic, îl va avertiza. Dacă conducătorul auto tot nu reacționează, mașina va frâna automat„, explică Jean Rodriguez, purtător de cuvânt ONU pentru Europa.

Sistemul se va activa la viteze de până la 60 de kilometri pe oră și este destinat zonei urbane. Totuși, oficialii susțin că controlul final va fi al șoferului.

În jur de 20 de milioane de mașini noi vor fi echipate în fiecare an cu sistemele automate de frânare, iar asta va reduce semnificativ numărul de accidente și de victime. Se estimează o reducere a accidentelor de 37-40% și asta ar duce la salvarea multor vieți.

„Ne-am uitat pe cifrele din Uniunea Europeană – și vorbesc de UE, pentru că a sprijinit acest proiect de lege. Ei bine, doar în UE, în 2016, au murit în accidente urbane 9.500 de oameni”, spune Rodriguez.

Foto: Hepta