Două bombe în stare de funcționare, descoperite de doi copii în albia unui râu din Bacău

Publicat: 22 08. 2013, 19:03
Actualizat: 22 08. 2013, 22:25

Două bombe în stare de funcționare au fost descoperite în albia unui râu din județul Bacău de către doi copii care se aflau la scăldat, proiectilele fiind ridicate în condiții de siguranță de către pirotehniști, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, cele două proiectile perforante, de calibru 57 milimetri, au fost găsite de cei doi băieți în albia râului Trotuș, în localitatea băcăuană Goioasa, în timp ce se aflau la scăldat.

Ulterior, cei doi copii au fugit spre sat și au anunțat primul localnic care le-a ieșit în cale, acesta sunând la numărul de urgență 112 și solicitând intervenția pirotehniștilor.

„În urma sesizării primite, echipa pirotehnică deplasată în zonă a desfășurat misiunea specifică de asanare, cele două proiectile fiind ridicate în condiții de siguranță și transportate la un depozit special amenajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Evident, copiii au fost expuși pericolului, având în vedere că aceste elemente de muniție, în ciuda faptului că provin din timpul conflictelor militare desfășurate în timpul războaielor mondiale, sunt în stare de funcționare”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Alte două elemente de muniție, un proiectil exploziv de calibru 100 milimetri și o bombă de aruncător de calibru 82 milimetri, au fost ridicate de pirotehniști și din localitatea băcăuană Rădeana, acestea fiind descoperite de muncitorii unei firme de construcții în timpul reabilitării unui pod.