Două românce, reținute pentru trafic de minori: Femeile ar fi obligat mai multe tinere să se prostitueze

Publicat: 14 11. 2019, 14:18

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul anului 2018, cele două femei, în vârstă de 22 și 51 de ani, împreună cu alți doi bărbați de 43, respectiv 22 de ani, toți din județul Bistrița-Năsăud, ar fi recrutat, adăpostit și transportat mai multe tinere, minore, dar și majore, pe care ulterior le-ar fi obligat să se prostitueze.

Astfel, la data de 13 noiembrie a.c., au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate mai multe obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie, telefoane mobile, un laptop, precum și 7.000 de euro. Totodată, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la audieri.

Cercetările continuă în vederea documentării activității infracționale a persoanelor implicate, iar în cursul acestei zile, cele două femei vor fi prezentate magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Activitățile desfășurate au beneficiat de suportul operațional al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

La percheziții au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud.