Dragnea, despre amenda pe peștele de import: 200.000 lei este nimic pentru un lanț uriaș de magazine

Publicat: 24 05. 2019, 11:58

„Nu pot să fiu satisfăcut, dar ceea ce spun eu de foarte mult timp că în România se comercializează produse stricate, de calitate inferioară, care nu sunt sănătoase începe să se dovedească. Și o spun cu regret. Eu am văzut niște poze. Nu recomand tuturor să vadă acea hrană. Mă gândeam să pui pe masă unor copii să mănânce pește. Legea cu dublu standard se dovedește a fi mult mai importantă decât la început. Legea pe care am depus-o vine și cu zonă de infracțiune. Au mers la amendă de 200.000 lei. E nimic pentru un lanț uriaș de magazine. Ce fac aceste lanțuri? În țările de origine ei pun pește, carne de calitate proaspătă”, a afirmat Liviu Dragnea, vineri la DC News.

Liderul PSD a precizat că a fost șocat când un liberal a încercat să îi convingă pe români că produsele importante în țara noastră sunt de calitate inferioară, recomandându-le celor din PNL să mânânce ei pește acela stricat.

„Ce m-a șocat de fapt. Un candidat de la PNL încerca să ne convingă acum câteva zile că este o minciună asta și că în România se mănâncă mai bine de când am intrat în UE. Să mănânce peștele ăla el și liberalii pentu că nu vor susține în PE această prevedere. De ce să nu susțină? Că nu au curaj să vorbească cu șefii lor. Prima țară care a elaborat proiectul de lege suntem noi. Va dura mult în instituțiile europene, în PE, în CE până se va adopta ceva valabil pe toată UE, pentru că sunt interese ale companiilor. La noi legea va intra în vigoare indiferent cât vor dori Iohannis și cei din Opoziție să o blocheze. Noi vrem să ne apărăm sănătate noastră și a copiilor noștri”, a completat Dragnea.

Acesta a adăugat că își dorește să fie respectată legea și măsurile proiectul de lege împotriva dublului standard pe care l-a inițiat va duce la măsuri extrem de dure.

„Ce ne dorim e să respecte legea. Ei au standarde dar vrem să le aplice și în alte țări. Odată legea aprobată măsurilor vor fi extrem de dure. Am discutat cu cei de la Protecția Consumatorului și Autoritatea Sanitar Veterinară trebuie să își facă investiții și să facă laboratoare. Vreau să știu ca și cumpărător de când e congelată carnea aia. E congelată de o săptămână, de trei ani, de douăzeci de ani. Spuneți-mi un vânzător care și-ar permite să vândă în Germania așa ceva în galantar”, a conchis Dragnea.

Reacția liderului PSD vine după ce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a descoperit mari nereguli la peștele de import, în hypermarket-urile din zona București-Ilfov, după ce au efectuat o serie de acțiuni de verificare urmărind recepționarea, depozitarea, procesarea și comercializarea mărfii.

Mari nereguli găsite la peștele de import, în hypermarket-urile din zona București-Ilfov, într-o singură zi de controale efectuate de ANPC.

Într-o singură zi au fost controlați 11 operatori economici și au fost aplicate 10 amenzi contravenționale în valoare de 200.000 lei și un avertisment. Urmare a deficiențelor constatate, a fost oprită definitiv de la comercializare cantitatea de 1,6 tone de pește și produse din pește, în valoare de 40.000 lei.

Un proiect de lege inițiat de Liviu Dragnea prevede sancționarea celor care vând produse sau servicii „falsificate supuse dublului standard” cu amendă de maxim 4% din cifra de afaceri. În caz de abatere repetată se suspendă autorizația de funcționare a comerciantului pe 6 luni.