Dragnea nu vrea ca Guvernul să cumpere ”Cumințenia pământului”: Dacă se căuta cum trebuie vedeam că este deja proprietatea statului român

Publicat: 09 01. 2017, 19:52

Întrebat care este abordarea sa referitor la ce ar trebui să se întâmple cu capodopera lui Brâncuși, Dragnea a răspuns: ”Din câte am înțeles, dacă s-ar fi căutat cum trebuie, s-ar fi găsit documentele care atestau că este deja proprietatea statului român. Pe de altă parte, această operă, ca și altele, trebuie să fie recuperată, dar printr-o procedură legală și transparentă”.

El a arătat că ceea ce a făcut Guvernul Cioloș referitor la ”Cumințenia pământului” nu a fost ”nici legal, nici transparent” și a menționat că acest fapt va fi analizat de către comisiile de specialitate din Parlament.

Dragnea a mai spus că nu încurajează achiziția operei de către Guvernul actual.

”Eu nu încurajez așa ceva, nu am încurajat nici ce a făcut Guvernul trecut. Până la urmă a încasat niște bani și nu știu cum să-i dea înapoi la oameni. Nu încurajez ca un Guvern să se implice în așa ceva, să promoveze această colectă națională, să strângă o sumă de bani pe care să nu mai știe cum să o dea înapoi- pune un semn de întrebare asupra guvernului acestei țări”, a conchis Dragnea.

În programul sesiunii extraordinare din ianuarie a Camerei Deputaților intră dezbaterea și votul privind cele două ordonanțe de urgență privind achiziția sculpturii ”Cumințenia pământului”. Potrivit unor surse social-democrate, acestea ar urma să fie respinse.

Întrebat ce se va întâmpla cu cele două ordonanțe care privesc Cumințenia Pământului și care fac parte din ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților, Dragnea a răspuns: ”Ele vor avea rapoarte în comisii și vor ajunge în plen. O să așteptăm rapoartele comisiilor. Acolo trebuie o analiză serioasă, să vedem care au fost procedurile de achiziție, dacă au fost respectate prevederile legale, cum s-au făcut negocierile, adică…sunt niște întrebări care au fost ridicate în ultimele luni și la care trebuie să dăm răspuns. În funcție de aceste rapoarte, sigur, plenul va hotărî”.