Ecaterina Andronescu a câștigat procesul cu ANI. Instanța a decis că senatoarea nu s-a aflat în conflict de interese

Publicat: 15 05. 2012, 12:13
Actualizat: 05 03. 2013, 12:47

Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI) privind conflictul de interese, Curtea de Apel București dispunând, marți, anularea deciziei ANI potrivit căreia Andronescu a fost în timpul mandatului de ministru al Educației și manager în cadrul unui proiect.

ANI a constatat, în iunie 2011, că Ecaterina Andronescu, senatoare și rector al Universității Politehnica București, s-a aflat în conflict de interese, pentru că a semnat acte, în calitate de rector și ordonator de credite, prin care s-a numit singură responsabilă a unor proiecte pe bani europeni.

Astfel, pe 8 septembrie 2009, rectorul Ecaterina Andronescu a semnat o decizie prin care tot ea devine Managerul Proiectului „Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societății bazate pe cunoaștere” – ID 7713, funcție pentru care a încasat, în perioada octombrie 2009 – aprilie 2011, suma de 39.843 de lei. Din documentele obținute de ANI de la alte instituții, a reieșit că Andronescu nu și-a suspendat această calitate nici în timp ce a exercitat funcția de Ministru al Educației, în 2009.

Decizia Curții de Apel București nu este definitivă, reprezentanții ANI formulânf recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ecaterina Andronescu mai are un proces cu ANI, privind decizia prin care a fost declarată în stare de incompatibilitate, ea având simultan și funcția de senator, și pe cea de rector.