Florin Roman: PNL a livrat astăzi cea mai importantă promisiune din perioada campaniei electorale

Publicat: 28 01. 2020, 17:38

„Astăzi PNL a livrat cea mai importantă promisiune din perioada campaniei electorale, cum am spus românilor că vom depune vom susține și vom duce la final un proiect de Lege în Parlament, pentru eliminarea pensiilior speciale. Nu au fost 30 de zile, a fost nevoie de 60 de zile pentru că acest proiect să ajungă la votul final. PNL a demonstrat că prin tăierea pensiilor speciale putem găsii inclusiv acele resurse financiare necesare pentru plata alocațiilor, cu rectificarea de la 1 august, astfel încât aceste alocații să fie în plată.”, a declarat Florin Roman.

Florin Român a subliniat că votul de marți din Parlament nu a fost unul împotrivă anumitor persoane și reprezintă echitate pentru toți cei care contribuie la pensii, iar proiectul trebuie să treacă prin filtrul de constituționalitate al CCR.

„Votul de astăzi nu a fost un vot împotriva cuiva, a fost un vot de echitate pentru cei care contribuie la sistemul public de pensii, practic așa cum știți pe proiectul partidului PNL.(..).A fost un vot covârșitor în favoarea acestui proiect.Nu am de unde să știu ce va decide Curtea Constituțională, orice proiect de lege care ajunge să fie votat trece prin filtru de constituționalitate.”, a precizat liderul deputatilor PNL.

Cameră Deputaților a adoptat cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri proiectul de lege care elimină pensiile speciale. Proiectul produce efecte asupra deputaților și senatorilor, judecătorilor și procurorilor, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătoresti și al parchetelor, funcționării publici cu stătut special, funcționării publici parlamentari, membrii corpului diplomatic și consular, membrii Curții Constituționale, precum și personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă. Actul normativ nu-i vizează pe militari și polițiști.