Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, încarcerat de doar 11 zile, a cerut eliberarea. Ce răspuns a primit din partea magistraților

Publicat: 29 10. 2014, 10:28

Mihai Necolaiciuc poate contesta decizia la Tribunalul București.

Dacă și Tribunalul București îi respinge cererea, Necolaiciuc se poate adresa din nou judecătorilor cu o cerere de liberare condiționată în luna ianuarie a anului viitor.

Fostul director general al CFR a cerut, marți, Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat din penitenciar, după doar 11 zile de la condamnarea la patru ani și șase luni de închisoare din dosarul în care a fost găsit vinovat pentru fraudarea statului cu 2,7 milioane de euro.

„În doi ani și jumătate, cât timp s-a judecat acest dosar la Judecătoria Sectorului 1, s-a ajuns la concluzia că sunt nevinovat și am fost achitat. După trei înfățișări, Curtea de Apel m-a condamnat. Eu nu acuz pe nimeni, însă vă rog să admiteți această rugăminte de eliberare, pentru că mai am alte trei dosare și nu vreau să îmi construiesc apărarea. În aceste condiții nu pot face acest lucru”, a spus, în fața instanței, Mihai Necolaiciuc.

Avocații fostului director general al CFR și-au apărat clientul invocând faptul că sunt îndeplinite toate condițiile admiterii cererii de liberare condiționată și că Mihai Necolaiciuc a executat mai mult de jumătate de pedeapsă în arest preventiv. „În ceea ce privește îndreptarea și reeducarea, pot să vă spun că este îndeplinită și această condiție, dovadă fiind și caracterizarea lui de la arest, el neavând nicio abatere, prezentând în permanență un comportament pozitiv”, a spus unul dintre avocații lui Necolaiciuc.

Apărarea a subliniat faptul că fostul director general al CFR a stat în spatele gratiilor peste 800 de zile, dar și faptul că Mihai Necolaiciuc se află sub control judiciar în alte două dosare. „Liberarea lui condiționată nu creează o perturbare a liniștii publice”, a arătat un alt avocat al lui Necolaiciuc.

Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Public a cerut respingerea acestei solicitări și a invocat raportul comisiei de la Penitenciarul Rahova, în care se arată că momentul liberării condiționate poate fi amânat.

Mihail Necolaiciuc a formulat această cerere întrucât, conform legii, „poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele penale”, iar conform articolului 60 alineatul 2, „fracția de pedeapsă executată trebuie să fie de 1/3, în cazul condamnaților trecuți de vârsta de 60 de ani, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prev. la art. 59 alin. 1 din vechiul C. pen”. Mai exact, fostul șef al CFR a invocat faptul că din pedeapsă trebuie scăzută perioada în care a stat în arest, respectiv din 17 iunie 2009 până în 18 octombrie 2011, ceea ce înseamnă că el a ispășit mai mult de o treime din condamnare.

Fostul director general al CFR mai este judecat în alte trei dosare penale, aflate încă în faza primei instanțe, chiar dacă au ajuns în fața judecătorilor din 2008, respectiv din 2009. Cele trei dosare în care este implicat fostul director al CFR sunt încă în etapa în care sunt efectuate expertize financiar-contabile. Chiar dacă a fost citat de nu mai puțin de 234 de ori, Judecătoria Sectorului 1 nu emis, în cei șase ani de când Necolaiciuc se află pe listele de ședințe ale instanței, o sentință în aceste trei dosare.