GDS anulează evenimentul de decernare a premiului pentru Lazăr. Distincția va fi trimisă la PÎCCJ

Publicat: 16 04. 2019, 17:50

„Grupul pentru Dialog Social (GDS) a luat cunoștință de mesajul public prin care Procurorul General al României, Augustin Lazăr, anunță că transmite Premiul GDS pe anul 2018 disidentului Iulius Filip și tuturor luptătorilor anticomuniști care au făcut cu putință ca astăzi să trăim într-o țară democratică.Premiul va fi trimis domnului Augustin Lazăr la Ministerul Public spre a fi apoi transmis celor pe care dânsul i-a indicat. În aceste condiții, de comun acord, decernarea premiului GDS din data de 17 aprilie 2019 este contramandată. Îl asigurăm pe domnul Augustin Lazăr de solidaritatea noastră în lupta anticorupție a Ministerului Public pe care îl conduce”, se arată într-un comunicat de presă al GDS.

Decizia vine după ce procurorul general, Augustin Lazăr, a precizat că transmite premiul acordat de Grupul pentru Dialog Social disidentului Iulius Filip și tuturor foștilor deținuți politici din România, subliniind că își exprimă regretul față de dramele și suferințele trăite de luptătorii anticomuniști.

„Sunt deosebit de onorat pentru primirea acestei distincții, pe care o consider o recunoaștere a eforturilor și rezultatelor Ministerului Public în lupta anticorupție, în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în consolidarea statului de drept. În acest context, am luat decizia de a transmite premiul GDS celor care – cu prețul vieții sau al unor suferințe inimaginabile – au făcut posibil ca astăzi noi să ne putem exprima liber, să trăim într-o societate democratică, să revenim acolo unde ne este locul, în Europa”, transmite procurorul general, Augustin Lazăr, printr-un comunicat de presă.

De asemenea, Lazăr a mai subliniat că dedică premiul disidenților și că își exprimă regretul pentru dramele acestora.

„Transmit acest premiu domnului Iulius Filip și tuturor dizidenților din cadrul Asociației foștilor deținuți politici din România, o dată cu asigurările mele că astăzi Ministerul Public este o instituție care activează la cele mai înalte standarde profesionale. Folosesc acest prilej pentru a exprima încă o dată regretul pentru dramele și suferințele trăite de luptătorii anticomuniști, prin al căror curaj și sacrificiu a fost scrisă cea mai demnă pagină din istoria contemporană a României”, se mai arată în sursa citată.