Germania nu mai impune carantină la sosirea în țară, încercând să revitalizeze turismul

Publicat: 12 05. 2021, 20:18
Sursa Foto: Shutterstock - Ilustrativ

Autoritățile germane au transmis, miercuri, că persoanele care intră în țară nu mai au obligativitatea să stea în carantină între 5 și 10 zile, dacă sunt vaccinate, au avut Covid-19 sau prezintă un test negativ.

Noile reguli convenite de cabinetul cancelarului Angela Merkel sunt menite să redeschidă domeniul turismului și să primească turiști inclusiv din țări considerate a avea risc ridicat de transmitere a coronavirusului. Există însă și state pentru care se aplică în continuare măsuri restrictive.

Cui se adresează această relaxare a regulilor

Această relaxare a regulilor pentru cei care intră în Germania se adresează în special persoanelor din Italia, Spania sau Grecia și nu include Franța, considerată a fi o zonă cu „un risc deosebit de mare de infectare cu Covid-19”, informează AFP.

Până acum, persoanele care intrau în Germania din zonele cu risc trebuiau să se autoizoleze la sosire și să aștepte cinci zile înainte de a face un test Covid care, dacă ar fi fost negativ, ar fi pus capăt carantinei. În cazul neprezentării unui test negativ după cele 5 zile, persoanele erau obligată să rămână izolate alte 5 zile, 10 în total.

Pentru persoanele nevaccinate, regula celor cinci zile de carantină se aplică în continuare pentru țări din categoria de risc mai mare, cum ar fi Franța. Rămân în vigoare și reglementări mai stricte de intrare și în Germania și carantină obligatorie pentru oricine vine din regiuni cu risc ridicat, cum ar fi India, Africa de Sud și Brazilia.

Ministrul Sănătății, Jens Spahn, a declarat că relaxarea regulilor vine după o analiză în urma căreia s-a constatat că Germania are, în general, „o rată de infectare similară cu țările clasificate drept zone de risc”.

„Aceasta ar putea fi o soluție pentru părinții care sunt probabil deja vaccinați și doresc să călătorească cu copiii lor nevaccinați”, a declarat Spahn jurnaliștilor din Berlin.

„Vestea este excelentă şi reprezintă un semnal de încredere. Nimic nu va mai putea împiedica vacanţele pe care şi le doresc atât de mulţi oameni”, a declarat și Norbert Fiebig, preşedintele asociaţiei germane DRV care reprezintă industria turismului.

Testul Covid negativ la îmbarcare, în continuare obligatoriu

Oricine călătorește în Germania cu avionul trebuie să prezinte un test negativ înainte de îmbarcare, indiferent de țara din care zboară, a adăugat ministrul sănătății.

Ghidul actualizat de călătorie vine după ce Germania a accelerat semnificativ ritmul de vaccinare, peste 33% dintre adulți primind cel puțin prima doză până în prezent.