Isărescu, încă un mandat în fruntea BNR. Formula Consiliului fiscal și președintele CNA au fost, de asemenea, validate de Parlament

Publicat: 03 07. 2019, 17:25

Propunerea pentru funcția de guvernator al BNR și președinte al Consiliului de Administrație este Mugur Isărescu, validat, marți, în comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului, cu unanimitate de voturi.

Mugur Isărescu a fost votat de 329 de parlamentari din totalul de cei 344 de aleși prezenți la plen. Votul a fost unul secret, cu buletine.

Florin Georgescu este propunerea pentru funcțiile de prim-viceguvernator al BNR și vicepreședinte al Consiliului de Administrație.

Comisiile de buget-finanțe i-au mai validat pe Leonardo Badea și Eugen Nicolăescu pentru a fi membru ai Consiliului de Administrație și respectiv viceguvernator al BNR.

Pentru funcția de membru al Consiliului de Administrație al BNR, Parlamentul a aprobat următoarea componență:

– Csaba Balint
– Gheorghe Gherghina
– Cristian Popa
– Dan-Radu Rușanu
– Virgiliu-Jorj Stoenescu

Astfel, componența Consiliului fiscal, validată în Comisiile de buget ale Parlamentului și de către plenul reunit al Legislativului este următoarea:

„- George Georgescu – la propunerea Academiei Române

– Bogdan-Octavian Cozmâncă – la propunerea BNR

– Georgiana Camelia Crețan – susținut de Academia de Studii Economice

– Daniel Dăianu – propus de Institutul Bancar Român

– Bogdan Sebastian Căpraru – susținut de Asociația Română a Băncilor”.

Consiliul fiscal urmează să își aleagă, de asemenea, conducerea.

Plen reunit a validat-o, miercuri, și pe Monica Gubernat în funcția de președinte al CNA.

Isărescu: Noul CA al BNR îmbină tinerețea cu experiența, noul mandat este aderarea la euro

Noul Consiliu de Administrație al BNR îmbină tinerețea cu experiența și va depune toate eforturile pentru îndeplinirea mandatului încredințat, programul de aderare la zona euro, a declarat miercuri Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. 

„Mandatul nostru este stabilit de către legile bancare, de legea BNR, dar aș adăuga, așa cum am spus și ieri în cadrul comisiilor de specialitate, că avem și un mandat nou hotărât prin programul de aderare la zona euro, la care BNR, împreună cu guvernul, cu reprezentanții partidelor politice și cu Academia Română, cu sprijinul președinției a lucrat. Acest mandat nou este pregătirea aderării României, a intrării României în zona euro. Avem un mandat aș spune ambițios, cu multe provocări, dar repet ne vom depune întreaga capacitate pentru a îl duce la bună îndeplinire. Acum dați-mi voie să vă spun câteva vorbe despre fostul consiliu. El și-a îndeplinit mandatul încredințat în urmă cu 5 ani de zile, am avut onoarea să prezidez acest consiliu și l-aș caracteriza cu câteva cuvinte: un consiliu de profesioniști, un consiliu de patrioți și un consiliu de oameni pragmatici care au răspuns în mod concret la diversele provocări în fața cărora am fost noi cei din BNR expuși”, a spus Isărescu.