Lumina Sfântă care a ajuns la Suceava, preluată și de reprezentanți ai Mitropoliei Cernăuților

Publicat: 05 05. 2013, 09:29
Actualizat: 06 02. 2019, 18:50
Lumina Sfântă de la Ierusalim care a ajuns, sâmbătă seară, cu o aeronavă, pe Aeroportul Suceava, a fost preluată și de reprezentanți ai Mitropoliei Cernăuțiului și Bucovinei și ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lumina Sfântă de la Ierusalim care a ajuns, sâmbătă seară, cu o aeronavă, pe Aeroportul Suceava, a fost preluată și de reprezentanți ai Mitropoliei Cernăuțiului și Bucovinei și ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preotul Cătălin Axinte, consilier al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a adus la Suceava Lumina Sfântă, iar pe Aeroportul Suceava a fost așteptat de numeroși preoți din județe învecinate și din regiunea Cernăuți, dar și de reprezentanții Mitropoliei Cernăuțiului și Bucovinei și ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Pe aeroport s-au aflat la aterizarea avionului care a adus Lumina Sfântă și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor și prefectul Florin Sinescu.

Preotul Cătălin Axinte a subliniat că datorită sprijinului autorităților județene sucevene și în acest an Lumina Sfântă a fost adusă în Bucovina

Lumina Sfântă a fost dusă la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde, după o scurtă slujbă, IPS Pimen Suceveanul a oferit-o reprezentanților protoieriilor și mănăstirilor din județ, aceștia urmând să o distribuie parohiilor.

Pentru ca Lumina Sfântă să ajungă în fiecare parohie, reprezentanții protoieriilor se deplasează pe traseele spre Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei și zona Rădăuți-Siret cu mașini ale Poliției și Jandarmeriei.

Acesta este al cincilea an când Lumina Sfântă este adusă la Suceava, după ce, timp de patru ani, fostul președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a mers la Ierusalim pentru a aduce Lumina Harică.

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost adusă în România, sâmbătă seară, cu un avion special care a aterizat la ora 19.40 pe Aeroportul „Henri Coandă” din Capitală, de acolo fiind dusă în țară, pentru a fi oferită credincioșilor în noaptea de Înviere.

La Ierusalim a mers pentru a aduce Lumina Sfântă și o delegație condusă de primarul din Mangalia, Cristian Radu. La Mangalia slujba de Înviere va avea loc pe plajă și va fi oficiată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoți, fiind așteptați câteva mii de credincioși – atât turiști, cât și localnici.