MAE cere informații autorităților ungare privind decesul românului bătut de polițiști

Publicat: 11 04. 2013, 12:50
Actualizat: 06 10. 2018, 21:06

MAE român a dispus Ambasadei de la Budapesta și oficiilor consulare ale României din Ungaria să solicite imediat autorităților ungare informații privind ancheta despre decesul cetățeanului român la Izsak, care ar fi fost bătut de polițiști.

„Reprezentanții diplomatici români au transmis deja așteptările autorităților române ca vinovații de agresiune asupra cetățeanului român reținut de autoritățile ungare și care ulterior a decedat să fie trași la răspundere conform legii”, se afirmă într-un comunicat MAE, transmis MEDIAFAX.

De asemenea, Ambasada României la Budapesta și consulatele din Szeged și Gyula sunt în contact cu autoritățile locale și sunt pregătite să acorde asistență consulară familiei cetățeanului român și să sprijine repatrierea corpului neînsuflețit.

MAE exprimă profundul regret pentru decesul cetățeanului român și transmite condoleanțe familiei acestuia.

Un bărbat care a murit din cauza rănilor după ce a fost bătut de doi ofițeri de poliție luni, la , în sud-estul Ungariei, este un cetățean român rezident în Ungaria, a anunțat miercuri Geza Fazekas, un purtător de cuvânt al Procuraturii, a relatat MTI.

Fazekas a declarat că cei doi polițiști sunt suspectați că l-au bătut pe român timp de două ore, într-un post de poliție, și că personalul ambulanței chemat la fața locului nu a putut să îl resuscite.

Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost încarcerat la Orgovany, fiind suspectat că a furat o drujbă, porivit MTI, care nu precizează numele acestuia.

Șeful poliției ungare Karoly Papp s-a declarat „consternat” și a catalogat acest eveniment ca „inaceptabil, de neprmis, intolerabil”, dar a refuzat să dezvăluie detalii suplimentare, adăugând că o anchetă penală este în curs.

Papp a adăugat că cei doi suspecți au fost demiși marți, iar doi dintre superiorii lor la nivel local au fost suspendați din funcție. Cei doi suspecți au fost arestați miercuri.

Un purtător de cuvânt al procuraturii din ținutul Bacs-Kiskun a declarat miercuri pentru MTI că victimei i-au fost aplicate lovituri „pe tot corpul” de către suspecți.