Nesimțirea nu are vârstă. O femeie care arunca cojile de semințe pe jos în tren a fost trasă la răspundere de o tânără: Tu ești mică, să-ți fie rușine – VIDEO

Publicat: 11 06. 2019, 15:34

Pe filmuleț se poate auzi cum tânăra îi spune femeii: „Doamnă, unde sunt cojile? V-am văzut de atâtea ori că le aruncați pe jos. Nu aveți o punguță sau ceva în care să le aruncați, că nu este frumos. Cum n-ați aruncat, că v-am văzut de atâtea ori că le-ați aruncat? Ați aruncat și în spatele scaunului! Nu vă este rușine puțin?”.

Femeia nu recunoaște că a aruncat cojile pe jos și i-a spus tinerei să-i fie rușine că îi face observație, ținând cont că este mai mică decât ea.

„Nu am aruncat pe jos! Cine ești tu să-mi spui mie ce să fac? Tu ești mică, să-ți fie rușine”, spune aceasta în filmare.

Femeia recunoaște până la urmă că sunt câteva coji de semințe aruncate pe jos: „Da, sunt câteva coji de semințe. (…) Nu e frumos să te iei de mine, că tu ești un copil”.

Imaginile au fost postate pe Facebook împreună cu mesajul: „Din seria ești mai mică, taci”. Postarea a strâns aproape 500 de comentarii și a fost distribuită de 1400 de persoane.

Niciun alt călător nu a luat atitudine în timpul discuției dintre cele două.

Foto: Captură