Patronul Castellano nu exclude ca focul ar fi fost pus la Bamboo: Incendiul a pornit dintr-un spațiu care normal e închis

Publicat: 23 01. 2017, 16:48

„Se va dezvălui tot ce trebuie, tot ce s-a întâmplat. Posibil (să fie cineva implicat -n.r.). Până acum nu s-a putut face nimic (cu imaginile de pe camere -n.r.). Nici procurorii nu au putut să intre acolo pentru că se poatre prăbuși. Nu se poate. Asta am cerut și eu pentru că vrem să vedem și noi, dar nu se poate încă. Tot (toate imaginile -n.r.), serverele sunt pe partea de birouri. A pornit dintr-un spațiu care normal era închis. Nu funcționa. A fost foarte ciudat cum a prins focul și cum s-a dezvoltat focul în momentul ăla. Când am văzut focul, am spus să se facă evacuare imediat, prin față s-a făcut. 99% din locații din România sunt pe avizare. Nu are cum să nu aibă aviz. Avizele sunt în procedură normală, dar trebuie autorizație. Locația era în proces de autorizare pentru ISU. După ce s-a întâmplat chestia asta cu Colectivul, s-a făcut o schimbare. În momentul în care ai o locație mare, s-au refăcut toate lucrările. Cu avizarea respectivă. Cu aprobare în mod normal până la 30 iunie 2017. Pentru asta noi eram în regulă pentru funcționare”, a declarat Josua Castellano, patronul clubului Bamboo din Capitală.

Omul de afaceri a mai declarat că, după părerea sa, incendiul nu ar fi avut cum să izbucnească de la instalația electrică, refăcută în totalitate, sau de la țigările fumate în înteriorul clubului, deși acest lucru este interzis de legislația în vigoare.

Joshua Castellano a precizat că în noaptea incendiului, în club erau 700-800 de oameni, în condițiile în care capacitatea localului este de peste 1.300-1.400 de persoane.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, incendiul de la clubul Bamboo a fost declarat stins luni, la ora 12.30, o autospecială de stingere rămânând însă la fața locului pentru supraveghere.

Flăcările au izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 44 de persoane având nevoie de îngrijiri medicale.