Patru bulgari periculoși care opreau mașini în trafic, apoi furau ce se afla în ele, prinși de polițiștii bucureșteni

Publicat: 31 05. 2014, 13:34
Actualizat: 02 02. 2019, 14:43

Cei patru – considerați foarte periculoși și cunoscuți în țara de origine – urmăreau mașini în zona marilor magazine. După ce mașinile parcau, iar șoferii plecau la cumpărături, bulgarii le înțepau roțile astfel încât acestea să se dezumfle treptat, necesitând oprirea în trafic.

Infractorii plecau în urmărirea mașinilor respective și, după ce acestea opreau pentru ca șoferii să schimbe roțile, coborau și furau borsete, genți sau poșete cu bani aflate pe bancheta din spate.

Potrivit surselor citate, cei patru bulgari ar fi comis, numai în ultima săptămână, nouă astfel de fapte, folosind un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

Trei dintre ei au fost prinși în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar al patrulea, sâmbătă dimineață, în zona unui hipermarket de pe Șoseaua Mihai Bravu.

Bulgarii au între 25 și 35 de ani.