Prima pagină » Actualitate » Pe gerul de noaptea trecută, Asistenţa Socială a mers pe străzile din Bucureşti ca să strângă oamenii fără adăpost

Pe gerul de noaptea trecută, Asistenţa Socială a mers pe străzile din Bucureşti ca să strângă oamenii fără adăpost

Luiza Dobrescu

Nopţile geroase, aşa cum a fost cea de marţi spre miercuri, sunt cele mai grele pentru oamenii nimănui. Pe străzi, fără haine călduroase şi mereu în suflet cu grija zilei de mâine, oamenii fără adăpost sfârşesc, de cele mai multe ori, într-o statistică a morţilor cauzate de hipotermie.

În Sectorul 2, o echipă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului  a mers şi i-a dus pe aceşti nefericiţi într-un loc cald, cu mâncare şi în siguranţă.

Cea mai geroasă noapte din această iarnă, în Bucureşti, a înregistrat temperaturi cu mult sub pragul îngheţului, spune primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă.

Cei de la DGASPC n-au reuşit să-i convingă pe toţi, iar aceştia din urmă au primit pături, mâncare şi ceai cald ca să reuşească să depăşească gerul cumplit al nopţii.

A fost lansat şi un apel către aceia care ar putea să întâlnească pe străzi oameni fără adăpost, să sune la un număr de telefon pentru a le oferi sprijinul şi pentru a-i caza într-un loc mai potrivit temeperaturilor de-afară.

„Dacă vedeți persoane fără adăpost aflate în dificultate, vă rog să apelați numărul 021.9862.”

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Meteorologii, în alertă: -40 grade Celsius. Ciclonul polar amenință România

Ger de crapă pietrele. Ce temperaturi s-au înregistrat în țară în această dimineață

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele câștigător: RUSIA. Europa riscă să cadă în capcana dronelor
Digi24
Un blogger rus, susținător al războiului, care l-a numit pe Putin „criminal de război”, a fost internat într-un spital de psihiatrie
Cancan.ro
Anastasia Piron, fata de 22 de ani căutată de toată România, a fost găsită MOARTĂ. Dispariția ei fusese anunțată prin Ro-Alert
Prosport.ro
Gigi Becali a decis ce face cu toții banii când se trece la euro digital: Luțu și soția Luminița, direct vizați!
Adevarul
A încălcat Nicușor Dan Constituția în negocierile pentru formarea Guvernului? Explicațiile judecătorului Augustin Zegrean
Mediafax
Destinația care NU EXISTĂ pe nicio hartă a stârnit o adevărată OBSESIE
Click
Cât ajung românii să dea darul de nuntă în 2026. „În euro, că voiau să își ia apartament”
Digi24
Tânăra de 22 de ani dată dispărută vineri din București a fost găsită moartă
Cancan.ro
Prima fotografie cu Rareș Cojoc și noua iubită. Cei doi sunt în vacanță
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 5 cele mai eficiente mașini electrice. Cât de eficientă este o DACIA SPRING?
Descopera.ro
Albert Einstein a greșit?! Un studiu răstoarnă tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Avertismentul cercetătorilor: Rezistența la antibiotice se va agrava până în 2035