Percheziții la persoane care au obligat fete dintr-un centru de asistență socială să se prostitueze

Publicat: 24 09. 2015, 09:09

Anchetatorii au descins la membrii grupării, suspectați de trafic de minori, proxenetism și act sexual cu un minor, și vor duce 60 de suspecți la audieri, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Pitești.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2014, suspecții au recrutat, transportat și adăpostit mai multe minore instituționalizate într-un centru de minori aparținând DGASPC Dâmbovița, din municipiul Târgoviște, pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției, pentru a obține foloase materiale”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Membrii grupării ar fi fost sprijiniți de o femeie care lucra ca supraveghetor la Complexul de Servicii Sociale „Floare de Colț”, din cadrul DGASPC Dâmbovița, aceasta fiind suspectată că i-a ajutat să exploateze sexual două minore, potrivit sursei citate.

Perchezițiile sunt făcute de procurorii DIICOT Pitești și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, SCCO Vâlcea și BCCO Ploiești, precum și al jandarmilor. Acțiunea este spijinită și de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.