Pericol de explozie pe A3, după ce un TIR cu îngrășăminte a luat foc. UPDATE: Circulația a fost reluată

Publicat: 28 12. 2012, 13:19
Actualizat: 03 02. 2019, 15:17

Autostrada Transilvania a fost închisă în această dimineață, pe tronsonul Turda-Gilău, după ce un TIR cu îngrășăminte chimice a luat foc, existând riscul producerii unei explozii.

Circulația a revenit, ulterior, la normal, după ce pompierii au reușit să stingă focul care a cuprins autotrenul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș, a declarat corespondentului MEDIAFAX că un autotren care transporta azotat de amoniu a luat foc pe autostradă, existând pericol de explozie.

„Incendiul a cuprins un cauciuc și apoi s-a extins la prelata autotrenului. A existat pericol de explozie, dar pompierii au reușit să stingă incendiul la timp. Zona a fost evacuată până la îndepărtarea oricărui pericol, dar situația este acum sub control”, a spus Andrei Biriș.

După aproximativ o jumătate de oră, traficul pe autostrada Turda – Gilău a revenit la normal

Circulația rutieră a fost întreruptă pe ambele sensuri, vineri dimineață, pe Autostrada A3, Turda – Gilău, la kilometrul 37, după ce un autotren a luat foc.

Conform primelor informații furnizate de la fața locului, în urma accidentului nu au existat victime.

Pentru stingerea focului, pompierii clujeni au intervenit cu două autospeciale, la fața locului fiind și două ambulanțe SMURD.