Peste 100.000 de locuitori ai statului New York, privați de electricitate în urma unei furturni

Publicat: 15 02. 2012, 11:44
Actualizat: 24 07. 2012, 23:11
Autoritățile au restabilit alimentarea cu energie electrică pentru cel puțin 20.000 de locuitori din nordul statului american New York, după ce o furtună a privat peste 100.000 de persoane de electricitate în cursul zilei de miercuri, au anunțat companiile energetice, citate de Reuters.

Serviciul Meteorologic Național a raportat rafale de vânt de peste 80 de kilometri pe oră pe aeroportul din orașul Rochester, statul New York, în cursul dimineții de miercuri. Rafalele de vânt au smuls stâlpii de electricitate, copaci, au afectat liniile și alimentarea cu energie electrică a locuințelor și firmelor.

Circa 50.000 de clienți ai companiei National Grid au fost privați de energie electrică în cursul după-amiezii de miercuri, față de 70.000 câți au fost afectați marți, a declarat purtătorul de cuvânt Al Bianchetti. Compania a anunțat că rafalele puternice de vânt au împiedicat angajații să identifice din timp toate zonele afectate de pene de curent. Echipele de intervenție au fost mobilizate pe teren în tot cursul zilei pentru a restabili alimentarea cu energie electrică "și vor lucra și în cursul nopții", a adăugat Marion, fără a putea preciza când se vor încheia operațiunile de reparare a liniilor.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro