Peste o mie de timișoreni protestează față de modificările din Justiție. Moș Crăciun, printre protestatari. VIDEO

Publicat: 19 12. 2017, 23:30
Actualizat: 20 12. 2017, 00:07

Manifestanții care au ieșit, marți, la protest în Timișoara strigă „Jos Guvernul”, „Dragnea, nu uita, așteptam și cartea ta”, „Parlament penal, marș la tribunal”, „Rezistăm, nu cedăm” sau „Justiție, nu corupție”.

Protestatarilor li s-au alăturat și câteva zeci de studenți, care au în mâini pancarte cu mesajele „6, 6, vin studenții” și „Aveți restanță la justiție”.

La protest și-a făcut apariția și „Moș Crăciun”, care i-a încurajat pe manifestanți să strige „Timișoara”. Acesta a declarat presei că „nu-mi place ce se întâmplă”.

În jurul orei 20.20, cei aproximativ 500 de protestatari au plecat într-un marș pe traseul Tribunalul Timiș – Complexul Studețtesc”, unde se vor opri și îi vor încuraja pe studenți să li se alăture.

Numărul manifestanților s-a dublat după o oră de la plecarea în marș, ajungându-se la 1.000 în momentul în care s-a ajuns în fața Tribunalului Timiș. Aici, protestatarii au scandat „Cinste lor, cinste lor, cinste magistraților” și „Mulțumim”.