PICCJ: Două mașini lovite de glonț în parcarea hipermarketului din Militari. Procurorii vor să afle dacă proiectilul provine din timpul unui exercițiu militar și cum a ajuns până în parcare

Publicat: 21 09. 2012, 13:16
Actualizat: 01 02. 2019, 15:25

Procurorii militari au dispus efectuarea unei expertize balistice pentru a stabili arma cu care s-a tras glonțul ce a intrat prin portiera unui autoturism din parcarea unui supermarket din Militari și a ricoșat în altă mașină, din primele cercetări rezultând că în Poligonul Domnești au fost trageri.

Pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect incidentul petrecut joi, în parcarea supermarketului Carrefour – Militari, un glonț intrând prin portiera unui autoturism și ricoșând în alt autoturism, fără a fi rănită nici o persoană, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ).

Cercetările la fața locului au fost făcute de o echipă mixtă formată din procurori ai Parchetului Militar și din criminaliști ai Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.

Procurorii au dispus o expertiză balistică, pentru a se stabili arma cu care a fost tras glonțul, precum și traiectoria acestuia.

Totodată, din primele cercetări a rezultat că, în cursul zilei de joi, în Poligonul Domnești au fost executate, conform planificării, trageri cu armament de infanterie, a precizat sursa citată.

Autoritățile militare au venit la fața locului după ce un bărbat care își lăsase autoturismul în parcarea supermarketului din cartierul Militari și-a găsit mașina găurită de un glonț.

Procurorii militari încearcă să afle dacă proiectilul provine din timpul unui exercițiu al Armatei și cum a ajuns acesta până în parcarea supermarketului din Militari.

Ministerul Apărării Naționale deține un poligon de tragere situat la aproximativ 2,5 kilometri de centrul comercial, arătând că joi s-au efectuat trageri, însă distanța până la care muniția folosită are efect letal este de maximum 1.500 de metri.

„MApN deține un poligon de tragere situat la aproximativ 2.5 km de centrul comercial. În data de 20 septembrie s-au executat trageri în intervalul orar 08.00-14.30 cu armament individual de infanterie, respectiv pistol mitralieră cal. 7.62 mm și pistol cal. 7.65 mm model 1974 «Carpați»”, a precizat ministerul într-un comunicat de presă remis, joi seară, agenției MEDIAFAX.

O comisie numită de ministrul Apărării, Corneliu Dobrițoiu, verifică modul în care au fost respectate măsurile de siguranță în poligon, iar ședințele de tragere cu toate tipurile de armament ușor de infanterie au fost sistate până la finalizarea cercetărilor, a mai precizat MApN.