Polițiștii au oprit această mașină în trafic și au avut o mare surpriză când au deschis portbagajul

Publicat: 04 08. 2015, 13:41

Bărbatul de 28 de ani din Bistrița a fost oprit în trafic, în Dej, iar în urma verificărilor au fost depistați în portbagaj 240 de litri de alcool etilic, în sticle fără banderole fiscale, dar și 4.000 de țigări, dintre care unele nu aveau timbre fiscale sau aveau inscripția ”Duty free” ori timbre emise în Ucraina.

Stiridecluj.ro precizează că bunurile nu erau însoțite de niciun document de proveniență. Bărbatul este cercetat acum pentru deținerea în afara antrepozitului fiscal și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita legală, mai scrie sursa.