Președintele Curții Constituționale din Republica Moldova și-a dat demisia

Publicat: 20 06. 2019, 15:38

Anunțul vine cu o zi înainte ca membrii Comisiei de la Veneția să se pronunțe referitor la hotărârile Curții Constituționale din 7-9 iunie.

Primul-ministru Maia Sandu a cerut demisia judecătorilor Curții Constituționale după ce Curtea a anulat deciziile din 7-9 iunie.

La 15 iunie, judecătorii Curții Constituționale au anulat ultimele hotărâri din perioada 7-9 iunie, prin care au anunțat că toate legile și hotărârile adoptate din ziua de 8 iunie se declară neconstituționale.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională hotărârea adoptată de deputații Parlamentului pentru alegerea Zinaidei Greceanîi în funcția de președinte al Legislativului.

Tot în data de 8 iunie, Curtea a declarat neconstituțional decretul de numire în funcția de prim-ministru a Maiei Sandu și a noului Guvern.

Totul a început la data de 7 iunie, când Curtea Constituțională a emis un comunicat prin care a informat că președintele Igor Dodon este obligat de CC să dizolve Parlamentul, dacă nu e funcțional până pe 7 iunie, adică după 90 de zile de la data validării alegerilor parlamentare.