Procurorul general Bogdan Licu, despre filmarea de la Colectiv: Părțile erau obligate să pună la dispoziție tot ce au

Publicat: 04 11. 2019, 09:33

Bogdan Licu, procuror general interimar, a declarat că în dosarul Colectiv au avut loc peste 300 de audieri și s-au făcut două rechizitorii, însă acum s-a disjuns cauza, după apariția noilor imagini, cu intervenția din primele momente.

„În dosarul Colectiv s-am muncit foarte mult, a fost un prim rechizitoriu în 2016, după care a mai fost un rechizitoriu 2018. (…) Am efectuat tot felul de alte activități, au fost peste 300 de audieri, ridicări de documente la mai multe instituții și organizații. S-a dispus în urmă cu un an un control ce urmează a fi finalizat prin Ministerul Sănătății la 6 spitale unde stau constatat probleme. Deci s-au făcut foarte multe. Din păcate a apărut acea înregistrare de la ISU. Spun din păcate spun pentru că era important să fi știut de la bun început de ea. În acel moment, (al apariției filmării – n.r.) s-a pus problema dacă nu cumva competența aparține Parchetului Militar având în vedere că cei de la ISU sunt militari”, a explicat Bogdan Licu.

Licu a precizat că nu este vorba de pasarea responsabilității între Parchetul General și Parchetul Militar, cu despre apariția unui eveniment nou, filmarea cu primele momente ale intervenției, despre care s-a crezut, inițial, că aparține unei alte persoane, care nu e militar.

„A fost vorba de un eveniment nou apărut de care noi nu am avut cunoștință și suntem în această situație. Voi analiza personal. (…) Inițial am crezut că acea filmare aparține unui terț care se afla întâmplător acolo. Dar, nu! Acea filmare aparține unui funcționar ISU care se afla în exercitarea serviciului și a făcut acea înregistrare. Ei erau obligați să ne pună la dispoziție. Toate părțile implicate sunt obligate să pună la dispoziția anchetatorilor toate documentele toate înregistrările tot ce au la dispoziție cu privire la acest eveniment”, a mai spus Bogdan Licu.

Parchetul Militar a anunțat, săptămâna trecută, că a început cercetările in rem în dosarul Colectiv, după apariția imaginilor care surprind primele momente ale intervenției. Se fac cercetări inclusiv pentru profanare de cadavre, după ce un militar sar fi adresat cuvinte injurioase cu privire la o persoană decedată.

Un filmulet de 20 de minute a fost publicat de jurnaliștii de la Libertatea, unde se observă modul haotic în care au acționat echipajele.

Procurorii Parchetului General instrumentează un dosar deschis ca urmare a plângerii părinților victimelor și supravietuitorilor tragediei, care au acuzat autoritățile de neglijență și ucidere din culpă.