Răspunsurile primite de la instituțiile din justiție pe marginea protocoalelor încheiate cu SRI, pe masa CSM

Publicat: 04 04. 2018, 08:38
Actualizat: 04 04. 2018, 08:43

„În ședința de miercuri, 4 aprilie 2018, Plenul Consiliului urmează să examineze răspunsurile transmise, la solicitarea acestuia, de către instituțiile din sistemul judiciar, cu privire la protocoalele încheiate cu serviciile/structurile de informații”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului, remis MEDIAFAX.

Reprezentanții CSM reamintesc faptul că, în ședința plenului din 20 martie 2018, s-a decis, printre altele, transmiterea unei solicitări către Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri și Inspecția Judiciară, în vederea comunicării Consiliului Superior al Magistraturii, în măsura în care există, a protocoalelor încheiate cu serviciile/structurile de informații, începând cu data de 01.01.2005.

Serviciul Român de Informații (SRI) a publicat, vineri, protocolul din 2009 încheiat între SRI și Parchetul General, în baza căruia Serviciul Român de Informații a acordat asistență procurorilor, timp de 7 ani.

Protocolul dintre Parchetul General și SRI a fost semnat în 4 februarie 2009 de Tiberiu Nițu (prim-adjunct al Procurorului general) și Florian Coldea (prim adjunct al directorului SRI) și aprobat de Laura Codruța Kovesi (procuror general la acea dată) și George Maior (director SRI la data încheierii protocolului).

Printre obiectivele cooperării se află „constituirea de echipe operative comune care să acționeze în baza unor planuri de acțiune pentru exercitarea competențelor specifice ale părtilor, în vederea documentării faptelor prevazute la art.2”. Articolul 2 prevede ca părțile, respectiv SRI și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cooperează, potrivit competentelor și atribuțiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism, infracțiunilor ce au corespondent în amenințările la adresa securității naționale și a altor infracțiuni grave, potrivit legii.

Protocolul mai prevede că SRI acordă, cu titlu gratuit, „asistență în domeniul protecției informațiilor clasificate detinute și utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date și informații cu acest caracter, colectarea, transportul și distribuirea în tară a corespondenței oficiale”.