Rednic: Eu în locul lui Hagi aș fi renunțat

Publicat: 15 02. 2012, 10:16
Actualizat: 25 07. 2012, 21:46
Antrenorul dinamovist Mircea Rednic l-a criticat, marți, pe finanțatorul stelist Gigi Becali pentru că se implică în alcătuirea echipei, declarând că în cazul în care ar fi fost în locul tehnicianului Gheorgeh Hagi ar fi renunțat la post.

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic l-a criticat, marți, pe finanțatorul stelist Gigi Becali pentru că se implică în alcătuirea echipei, declarând că în cazul în care ar fi fost în locul tehnicianului Gheorgeh Hagi ar fi renunțat la post.

"Eu îl susțin pe Gică Hagi. Nu e normal ceea ce se întâmplă în România. Sincer vă spun că și eu m-am săturat de atâția sfătuitori, specialiști și pe lângă echipă și din afara ei. Suntem cei mai pricepuți la fotbal în România. Dacă era să se întâmple cu mine așa, eu aș fi renunțat. Și ar fi fost o palmă pentru conducător din moment ce ai rezultate. Nu mai trebuie să comentezi cum joacă echipa dacă ai rezultate. Antrenorul se judecă doar după rezultate. Eu îl sprijin sută la sută pe Hagi. El a început o treabă și ar trebui lăsat să-și continue treaba, iar patronii să-și vadă de treaba lor. Așa gândesc eu, nu vreau să judec pe nimeni, pe Gigi Becali sau pe altcineva", a spus Rednic la finalul antrenamentului de marți susținut pe terenul "Florea Dumitrache" din complexul sportiv din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Întrebat dacă ar accepta ca directorul general al FC Dinamo, Cristi Borcea să-i impună un jucător, Rednic a spus în glumă că, într-o astfel de situație, acesta ar trebui să răspundă de rezultate. "Să răspundă el de rezultate atunci. Am înțeles că gata, deja nu mai pierde niciun punct. Nici nu știu dacă să mai antrenez sau nu. Ne jucăm așa cu declarațiile cum ne place nouă", a precizat Rednic. (Mediafax)